Prin prezentul, aducem la cunoștința publicului că pe parcursul anului 2024 au fost amenajate birourile avocaților din incinta sediilor Judecătoriei Chișinău și care au fost finalizate cu succes.
Menționăm că, aceste lucrări fac parte din angajamentul instanței judecătorești, statuat în Regulamentul privind standardele minime de calitate privind activitatea organizatorică și administrativă a judecătoriilor și curților de apel, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.457/29 din 18 octombrie 2023, de a oferi un mediu de lucru prietenos și confortabil pentru profesioniștii din domeniul juridic.
Scopul lucrărilor a fost îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru avocați, modernizarea spațiilor pentru a asigura o funcționalitate mai bună, asigurarea unui mediu confortabil și profesionist pentru desfășurarea activității juridice.
Astfel, birourile avocaților au fost amenajate cu mobilierul necesar, mese de birou, dulapuri pentru păstrarea bunurilor personale ale avocaților. A fost instalat un sistem de iluminat eficient. Birourile avocaților de la sediul Centru și sediul Buiucani a Judecătoriei Chișinău au fost dotate cu calculatoare, cu acces la internet.
Totodată, reținem că unul din indicatorii de progres al instanței de judecată este asigurarea justițiabililor cu acces gratuit la internet. Astfel, în prezent în sediile Centru, Buiucani, Rîșcani și Botanica a fost conectată rețeaua WI-FI pentru justițiabili.
Urmare acțiunilor întreprinse, au fost constatate îmbunătățiri semnificative în condițiile de lucru, creșterea confortului și a funcționalității spațiului de lucru, reflectând eforturile susținute de către administrația judecătoriei pentru modernizarea și optimizarea infrastructurii judiciare.