A A A

Comunicat

01 Septembrie 2020 | 608

În condițiile dispariției necesității desfășurării în regim special a activității sediului Buiucani al Judecătoriei Chișinău, Dispoziția președintelui Judecătoriei Chișinău nr. 41 din 21.08.2020 a fost abrogată, iar instanța de judecată, începând cu data de 01.09.2020, revine la programul de muncă obișnuit.

Totuși, la nivel național, riscul infectării cu virusul COVID-19 nu a diminuat, astfel încât un număr infim de funcționari ai Judecătoriei Chișinău, în momentul de față, sunt contaminați cu acest virus nociv.

Ținând cont de faptul că infectarea acestor din urmă funcționari publici a avut loc în afara locului și orelor de serviciu, fiind realizate imediat măsurile necesare de autoizolare, desfășurarea activității sediilor Judecătoriei Chișinău nu va fi supusă unui regim special.

În acest context, reamintim că respectarea hotărârilor Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică și a dispozițiilor interne ale președintelui Judecătoriei Chișinău, îndreptate spre diminuarea impactului negativ al răspândirii virusului COVID-19, sunt obligatorii pentru respectare atât din partea funcționarilor instanțelor judecătorești, cât și din partea justițiabililor. În mod predominant facem referință la:

- Regulile generale (IRG) referitor la măsurile de prevenire a infecției COVID-19 (Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 17 din 23 iunie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică);

- Măsurile-cheie pentru prevenirea infecției COVID-19 la locul de muncă (Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 17 din 23 iunie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică)

- Măsurile de control şi combatere a infecției COVID-19 (pct. 2 al Hotărârii nr. 20 din 10 iulie 2020 a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică);

- Măsurile de prevenire şi control a infecţiei COVID-19, obligatorii pe întreg teritoriul Republicii Moldova în perioada stării de urgență în sănătate publică (Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 21 din 24 iulie 2020 a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică);

- Măsurile de protecție antiepidemice (Dispoziția președintelui Judecătoriei Chișinău nr. 23 din 15.05.2020 asupra activității Judecătoriei Chișinău post stare de urgență declanșată în legătură cu răspândirea virusului COVID-19).