A A A

Comunicat

27 Noiembrie 2020 | 433

          Judecătoria Chișinău regretă faptul expunerii unor declarații iluzorii, insinuate de un judecător în cadrul briefing-ului de presă susținut în incinta sediului Centru al Judecătoriei Chișinău în data de 26 noiembrie 2020, conform cărora: ,,li s-a cerut să elibereze clădirea, fără a li se spune unde vor activa în continuare”.

          Aducem la cunoștința publicului larg, dar și a justițiabililor, că, prin contractul de comodat încheiat între I.P. „Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova” și Judecătoria Chișinău, s-au transmis în folosință temporară și gratuită, încăperi nelocuibile în scopul utilizării acestora ca oficii și spații auxiliare din clădirea situată pe adresa: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 162, bloc. 1, și anume: încăperi de la etajele I-IX, în vederea amplasării sediului Centru al Judecătoriei Chișinău.

          Declarațiile privind eventuala evacuare sunt speculative, deoarece contractul de comodat este în vigoare și produce efecte juridice. Potrivit Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 278/24 din 6 octombrie 2020, Consiliul a luat act de informația președintelui Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, și a sesizat Guvernul Republicii Moldova, Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova, Ministerul Justiției și Agenția de administrare a instanțelor judecătorești în vederea asigurării condițiilor necesare pentru activitatea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

          În partea ce ține de abuzul de putere și risipa de bani publici de către administrația instanței, mesaj ce reiese din discursul judecătorului sus-menționat, precizăm că lucrările de reparație sunt efectuate de către I.P. „Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova”, din bugetul său și pe cheltuiala proprie.

          În acest context, reamintim că, în virtutea voinței părților contractante, litigiile și divergențele care pot apărea la executarea contractului se soluționează pe cale amiabilă, iar în acest sens conducerea instanței a înaintat un demers responsabililor pentru a remedia situația creată cât mai curând posibil.