A A A

Comunicat sentința de condamnare

30 Septembrie 2024 | 146

La 30 septembrie 2024, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a pronunțat sentința de condamnare a șapte persoane, pentru faptul că au comis infracțiunea de pregătire a dezordinilor în masă.

Astfel, în perioada anului 2022 - martie 2023, a fost creat un grup criminal care avea ca obiectiv declanşarea şi participarea la dezordinile în masă în timpul întrunirilor în masă cu un număr estimat de 50 000 participanţi, în perimetrul Pieţei Marii Adunări Naţionale, a sediilor Preşedinţiei şi Parlamentului Republicii Moldova, scuarului Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, a Ministerului Afacerilor Interne şi a Instituţiei Publice Compania „Teleradio-Moldova” din mun. Chişinău.

În scopul atingerii obiectivului infracţional unic, în cadrul grupului au fost atraşi şi coparticipanţii - cetăţeni ai Republicii Moldova, recunoscuți vinovați prin prezenta sentință, precum şi alte persoane în curs de identificare. Astfel, inculpații au identificat, instigat prin promisiunea oferirii unor remunerări, precum şi au transportat în mun. Chişinău mai mulţi bărbaţi, în special tineri cu o constituţie atletică a corpului, printre care şi anterior condamnaţi, care contra remunerării în prealabil promise, erau predispuşi să iniţieze altercaţii fizice cu reprezentanţii autorităţilor care aveau menirea de a asigura ordinea publică. Pentru atingerea scopului de a realiza dezordini în masă, persoanele recrutate au fost instruite de a acţiona violent contra reprezentanţilor autorităţilor în timpul manifestaţiei stradale, acţiuni care urmau să provoace agresivitatea mai multor participanţi la întrunire şi în consecinţă să provoace altercaţii fizice cu reprezentanţii forţelor de ordine.

Conform planului stabilit, manifestaţia anunţată paşnică, urma să degenereze în dezordini în masă. În acest scop, unul din inculpați a organizat deplasarea persoanelor recrutate în municipiul Chişinău în ziua de 11 martie 2023, precum şi cazarea lor în ziua de 11 spre 12 martie 2023 în imobilele din municipiul Chişinău, unde urmau să aştepte verificarea şi instructajul final din partea lui. Întru atingerea scopului infracţional unic de declanşare a dezordinilor în masă în cadrul întrunirii paşnice preconizate pentru ziua de 12 martie 2023, la indicaţia unuia din inculpați, persoanele în prealabil racolate în acest sens de către membrii grupului criminal, au fost organizate în aşa numite grupe speciale ce urmau să se infiltreze printre participanţii la manifestare şi să acţioneze în calitate de provocatori la indicaţia nemijlocită a celorlalți inculpați, fiecare dintre aceştia fiind responsabil de activitatea grupului său şi care la rândul lor urmau să primească indicaţiile de acţiona violent prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare şi să le transmită imediat membrilor grupului de care erau responsabili, modalitatea de a acţiona violent, nemijlocit în timpul desfăşurării manifestaţiei.

Acţiunile întreprinse de membrii grupului criminal organizat aveau ca scop manipularea persoanelor participante la întrunire şi crearea atmosferei propice pentru aplicarea violenţei împotriva reprezentanţilor autorităţilor care aveau menirea de a asigura ordinea publică, urmărindu-se în final transformarea manifestaţiei stradale preconizată pentru ziua de 12 martie 2023 în municipiul Chişinău, în dezordini în masă. Acţiunile planificate în vederea comiterea infracţiunii de dezordini în masă nu au fost realizate, din cauze independente de voinţa făptuitorilor, datorită reţinerii acestora în seara zilei de 11 martie 2023 şi dimineaţa zilei de 12 martie 2023.

Cauza menționată s-a aflat în examinare la Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) din data de 20 aprilie 2023 până la 30 septembrie 2024, în perioada de referință fiind desfășurate 44 ședințe de judecată. În ședința de judecată inculpații vina în comiterea infracțiunii imputate nu au recunoscut și au pledat pentru examinarea cauzei în procedura generală.

Prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 30 septembrie 2024 toți cei șapte inculpați au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 26, 46, 285 alin.(2) din Codul penal, fiindu-le stabilite pedepse cu închisoarea pe termene de la 3 ani la 3 ani și 5 luni și cu executarea pedepselor stabilite în penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, în scopul executării pedepselor cu închisoarea, inculpaților le-a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a un părăsi țara.

Sentința poate fi atacată în ordine de apel la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.