A A A

Sentința în dosarul ce vizează activitatea a doi inspectori din cadrul Direcției control fond forestier, ariei naturale protejate și spații verzi a Inspectoratului pentru Protecția Mediului

17 Februarie 2025 | 63

La data de 17 februarie 2025, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a pronunțat sentința în dosarul ce vizează activitatea a doi inspectori (inspector principal și inspector superior) din cadrul Direcției control fond forestier, ariei naturale protejate și spații verzi a Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

În cadrul acestui dosar, inspectorul principal a fost achitat pentru un episod de acuzație în baza articolului 326 alin.(2) lit.d) din Codul penal, însă a fost condamnat pentru alte două episoade similare, în conformitate cu același articol din Codul penal. Acesta a fost deferit justiției pentru că, în calitate de inspector principal, fiind delegat pentru a coordona tăierile de produse principale în cadrul ocolului silvic Căușeni, ar fi pretins că are influență asupra deciziilor publice ale grupului de lucru pentru control. În schimbul obținerii autorizației pentru tăierea de produse secundare și pentru a nu include încălcările depistate în controlul documentar, acesta a solicitat și primit sume de bani necuvenite, respectiv 54.000 lei și 6.000 lei de la șeful Ocolului Silvic Căușeni.

Ca urmare a acestor fapte, instanța a aplicat o pedeapsă definitivă sub formă de amendă de 5.000 de unități convenționale (echivalentul sumei de 250.000 lei) și i-a aplicat privarea de dreptul de a exercita activități legate de perfectarea actelor oficiale pe o perioadă de 3 ani.

Totodată, inspectorul principal a fost achitat pe un alt capăt de acuzare, în care era acuzat că ar fi pretins și primit 20.000 lei de la șeful ocolului silvic „Olănești” al Întreprinderii de Stat „Tighina”. Achitarea s-a dispus pe motivul că nu au fost prezentate suficiente probe pentru a dovedi comiterea faptei respective.

Instanța a dispus și încasarea sumei de 54.200 lei de la inspectorul principal, cu titlu de cheltuieli judiciare pentru acțiunile procesuale desfășurate în cadrul anchetei, inclusiv pentru măsura specială de investigație „controlul transmiterii banilor”.

În ceea ce privește inspectorul superior, ultimul a fost achitat de acuzațiile ce vizează două episoade de trafic de influență, prevăzute la articolul 326 alin.(2) lit.b) și d) din Codul penal. Instanța a constatat că, în urma evaluării probelor, nu s-a dovedit că acest inspector ar fi exercitat sau ar fi susținut că deține influență asupra unei persoane publice, cerință esențială pentru incriminarea traficului de influență.

Aceste soluții au fost emise în urma analizei atentă a probelor și circumstanțelor cauzei, iar instanța a respectat principiile fundamentale ale justiției în procesul de evaluare a faptelor.

Cauza penală s-a aflat în examinare în instanța de judecată de la data de 10 august 2020, fiind redistribuită la data 20 iunie 2024 și examinată la 17 februarie 2025.

În ședința de judecată inculpații vina în comiterea infracțiunilor imputate nu au recunoscut și au pledat pentru examinarea cauzei în procedura generală.

Sentința este cu drept de apel, la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani).

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.