Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) informează că, la data de 04 mai 2026, a fost pronunțată sentința de condamnare în privința a trei persoane, într-o cauză penală ce vizează săvârșirea infracțiunii de abuz de putere, comisă în interesul unui grup de persoane și soldată cu deposedarea ilegală a unei persoane de un bun imobil.
Potrivit materialelor cauzei, un executor judecătoresc, acționând contrar prevederilor legale și normelor de etică profesională, în complicitate cu alte persoane, ar fi organizat și realizat un plan de înstrăinare a unui apartament ce aparținea unui debitor, prin intermediul unor licitații trucate. În acest scop, bunul imobil ar fi fost evaluat la un preț diminuat, iar procedura de vânzare ar fi fost manipulată prin implicarea unor participanți formali, pentru a crea aparența unei competiții legale.
În rezultat, imobilul a fost adjudecat la un preț semnificativ sub valoarea reală de piață, fiind ulterior transferat fictiv unei alte persoane, în scopul disimulării beneficiarului efectiv al tranzacției.
Conform acuzațiilor, prin aceste acțiuni a fost cauzat proprietarului bunului imobil un prejudiciu material în proporții deosebit de mari.
Cauza penală a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 13 iunie 2022, iar sentința integrală a fost pronunțată la 04 mai 2026.
Prin sentința instanței:
- Primul inculpat a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (2), (3), (4) și art. 327 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă principală sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, în penitenciar de tip semiînchis, precum și o pedeapsă complementară de privare de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități în sfera publică pe un termen de 5 ani. În temeiul art. 90¹ Cod penal, s-a dispus executarea parțială a pedepsei, cu executarea efectivă a 2 ani de închisoare, iar restul termenului de 2 ani fiind suspendat condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani.
- Cel de-al doilea inculpat a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (5) și art. 327 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă de 2 ani de închisoare, în penitenciar de tip semiînchis, precum și pedeapsa complementară de privare de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități în sfera publică pe un termen de 3 ani. În temeiul art. 90¹ Cod penal, s-a dispus executarea parțială a pedepsei, cu executarea efectivă a 1 an de închisoare (cu includerea perioadei de reținere), iar restul de 1 an fiind suspendat condiționat pe un termen de probațiune de 2 ani.
- Cel de-al treilea inculpat a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (5) și art. 327 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 1500 unități convenționale (75.000 lei), precum și pedeapsa complementară obligatorie de privare de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități în sfera publică pe un termen de 2 ani.
Totodată, instanța a dispus încasarea de la inculpatul – executor judecătoresc – în beneficiul părții vătămate a sumei de 336,82 lei cu titlu de prejudiciu material, 50.000 lei cu titlu de prejudiciu moral și 7.000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. În rest, acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.
De asemenea, s-a menținut sechestrul asigurator aplicat în temeiul încheierii din 17 noiembrie 2020.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani).
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.