A A A

Sentința de condamnare într-un caz de luare de mită

10 Decembrie 2024 | 101

Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a pronunțat sentința de condamnare într-un caz de luare de mită de către un angajat a unei companii de construcție.

Instanța a constatat că persoana, fiind angajată la o societate comercială care era desemnată de către Ministerul Educației, responsabilă de supravegherea tehnică a lucrărilor de reconstrucție la Centrul de Excelență în Transporturi, a extorcat de la administratorul persoanei juridice suma de 477 641,04 lei, care constituie 10% din suma totala a lucrărilor suplimentare de reconstrucție și modernizare, ce se impuneau a fi făcute la Centrul de Excelență în Transporturi, pentru a nu crea impedimente la efectuarea lucrărilor de reconstrucție și la semnarea actului de recepție finală a lucrărilor. Astfel, persoana a primit de la administratorul antreprenorului general materiale de construcție și servicii în valoare totală de 37219,97 lei, din contul sumei de 477 641,04 lei.

Cauza s-a aflat în examinare la Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) din data de 27 noiembrie 2017 până la 10 decembrie 2024, fiind desfășurate 68 ședințe de judecată.

Inculpatul nu și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură generală.

Prin sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 10 decembrie 2024 inculpatul a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.333 alin.(3) lit.a) și b) Cod Penal şi în baza acestei norme i s-a aplicat o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 (patru) ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, precum și o pedeapsă complementră obligatorie sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcţii și de a exercita activități legate de supravegherea tehnică a lucrărilor de construcție, pe un termen de 6 (șase) ani.

S-a confiscat de la inculpat, cu trecerea în proprietatea statului, a sumei de 37 219,97 lei, cu titlu de contravaloare a bunurilor obținute prin infracțiune și a sumei de 2000 euro cu titlu de mijloace bănești, primite în cadrul efectuării măsurii speciale de investigație – controlul transmiterii banilor.

Sentinţa cu drept de atac în ordine de apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chişinău, prin intermediul judecătoriei Chişinău.

 

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.