

La data de 05 iunie 2025, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a pronunțat sentința de condamnare a doi administratori de companii private, pentru comiterea infracțiunilor de escrocherie și spălarea banilor în proporții deosebit de mari, prevăzute de art. art. 42 alin. (2), 190 alin. (5) și respectiv art. art. 42 alin.(2), 243 alin. (3) lit. b) din Codul penal.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada 16.09.2010 - 11.07.2011, unul din inculpați, folosind situația de serviciu, împreună cu o persoană în privință căreia cauza a fost disjunsă într-o procedură separată și alți complici neidentificați de urmărirea penală, a contractat fraudulos de la BC „Banca de Economii” S.A. un credit de 1.500.000 euro, iar după primirea mijloacelor bănești pe contul companiei a dispus transferarea acestora către o companie nerezidentă.
Tot el, în perioada 28.10.2010 – 13.02.2012, folosind situația de serviciu, împreună cu alte persoane în privință cărora cauza a fost disjunsă într-o procedură separată și alți complici neidentificați de urmărirea penală, folosind situația de serviciu, a dobândit în mod fraudulos de la BC „Banca de Economii” S.A., un credit în sumă de 2 330 000 euro, iar după primirea mijloacelor bănești pe contul companiei a dispus transferarea acestora către o companie nerezidentă.
Ulterior, ambii inculpați, folosindu-se de situația de serviciu, în complicitate cu o altă persoană identificată de organul de urmărire penală, la 14.02.2012 au obținut ilicit de la BC „Banca de Economii” S.A., mijloace bănești în sumă de 500 000 euro, pe care ulterior le-au transferat către o companie nerezidentă.
Cauza penală a fost trimisă în judecată la 26 aprilie 2022 și examinată până la data pronunțării sentinței. În cadrul ședinței de judecată, inculpații nu și-au recunoscut vinovăția și au solicitat examinarea cauzei în procedură generală.
Prin sentința din 05 iunie 2025, instanța l-a recunoscut vinovat pe unul din inculpați pe 3 episoade de comiterea infracțiunii prevăzute de 42 alin. (2), art. 190 alin. (5) Cod penal şi i-a stabilit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani, pentru fiecare episod, cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a desfășura activitate legată de gestionarea sau administrarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani. La fel, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 42 alin.(2), 243 alin. (3) lit. b) Cod penal, și stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis iar în baza art. 84 alin. (1) din Codul penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor, i-a fost stabilită o pedeapsă definitivă cu închisoare pe un termen de 15 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a desfășura activitate legată de gestionarea sau administrarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani.
Pe cel de-al doilea inculpat instanța l-a recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.42 alin. (2), art.190 alin. (5) din Codul penal şi i-a stabilit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a desfășura activitate legată de gestionarea sau administrarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani. La fel, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 42 alin.(2), 243 alin. (3) lit. b) Cod penal și stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis iar baza art. 84 alin. (1) din Codul penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor, i-a stabilit o pedeapsă definitivă cu închisoare pe un termen de 8 ani 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a desfășura activitate legată de gestionarea sau administrarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani.
Totodată, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de B.C. „Banca de Economii” S.A. și a dispus încasarea în mod solidar din contul inculpaților în beneficiul B.C. „Banca de Economii” S.A în proces de lichidare a prejudiciului cauzat prin infracțiune în mărime de 10.924.396,82 lei.
La fel, instanța a dispus încasarea din contul unui inculpat în beneficiul B.C. „Banca de Economii” S.A în proces de lichidare a prejudiciului cauzat prin infracțiuni în mărime de 73.727.733,87 lei.
Sentinţa poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 (cincisprezece) zile, prin intermediul Judecătoriei Chişinău (sediul Buiucani), din momentul pronunțării integrale a acesteia.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.