

La data de 20 martie 2025, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a pronunțat sentința în dosarul ce vizează acțiunile unei persoane, care în anul 2023, susținând față de cunoscuții săi, care aveau statut procesual de bănuiți în cadrul unei cauzei penale aflată în gestiunea organului de urmărire penală, că are influență asupra ofițerului de urmărire penală, cât și asupra procurorului și pe care ar putea să-i determine să îndeplinească acțiuni în exercitarea funcției lor și să adopte o decizie favorabilă în privința bănuiților și anume scoaterea acestora de sub urmărire penală și clasarea cauzei penale, a pretins și primit suma de 12 000 euro.
Cauza penală a fost trimisă în instanța de judecată de Procuratura Anticorupție la 5 septembrie 2023, fiind redistribuită completului specializat pe data de 3 aprilie 2024.
Cu toate că inițial inculpatul a pledat pentru examinarea cauzei în procedură generală, în cadrul audierii în ședința de judecată inculpatul a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.
Ca urmare a acestor fapte, instanța l-a găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.326 alin.(2) lit.c) din Codul penal, traficul de influență, adică – pretinderea și primirea, personal, de bani, pentru sine sau pentru o altă persoană, de către o persoană care susține că are influență asupra unei persoane cu funcție de demnitate publică, pentru a-l face să îndeplinească acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite, acțiuni săvârșite cu primire de bunuri în proporții mari, sancționându-l cu amendă în mărime de 3000 unități convenționale, echivalentul a 150000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita funcții publice pe o perioadă de 3 ani.
Sentința este cu drept de apel, la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani).
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.