A A A

Ziua Limbii Române

31 August 2025 | 34

Cu prilejul sărbătorii naționale „Ziua Limbii Române”, marcată anual la data de 31 august, Judecătoria Chișinău adresează tuturor cetățenilor Republicii Moldova sincere felicitări și urări de pace, prosperitate și unitate.

Această zi simbolizează identitatea, cultura și continuitatea neamului nostru, fiind un prilej de a celebra bogăția și frumusețea limbii române – element fundamental al patrimoniului spiritual și al demnității naționale.

Colectivul Judecătoriei Chișinău îndeamnă la păstrarea și promovarea limbii române cu respect și responsabilitate, ca expresie a valorilor naționale și a spiritului de coeziune al societății.

La mulți ani de „Ziua Limbii Române”!