ZIUA EUROPEANĂ A JUSTIȚIEI
18 octombrie 2019, începând cu ora 0900
Anterior s-a anunțat că, cu ocazia marcării Zilei Europene a Justiției, la data de 25 octombrie 2019 în cadrul Judecătoriei Chișinău se va desfășura Ziua ușilor deschise.
Luând în considerație faptul că, la data de 25 octombrie 2019 va avea loc Adunarea Generală extraordinară a Judecătorilor, se modifică data desfășurării Zilei ușilor deschise cu data de 18 octombrie 2019, începând cu ora 0900.
Astfel, Judecătoria Chișinău adresează această invitaţie elevilor, studenţilor, reprezentanţilor societăţii civile şi tuturor celor interesaţi să cunoască şi să fie bine informaţi în legătură cu activitatea instituţiei noastre.
Pe parcursul evenimentului atât justițiabilii, cât și alte persoane interesate vor putea adresa direct întrebări administrației Judecătoriei Chișinău, precum și judecătorilor din cadrul instanței. De asemenea, vor fi organizate vizite ghidate în Direcția de evidență și documentare procesuală a instanței, în arhiva judecătoriei, în sălile de ședință, precum și asigurarea posibilității de a asista la ședințele publice de judecată. Va fi prezentată imaginea reală şi obiectivă a sistemului judecătoresc prin consolidarea relației de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiție şi beneficiarii acestuia.
Vizitatorii vor avea posibilitatea să obțină informații despre rezultatele obținute în procesul de realizare a reformei în domeniul justiției, despre desfășurarea ședințelor de judecată, în special despre portalul instanțelor naționale de judecată, care oferă posibilitatea de a accesa dosarele și de a afla informația în format electronic.
Pentru informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați la numărul de telefon (022) 52 0053 sau să ne scrieți la adresa jchișinau@justice.md