A A A

Sentința de condamnare a două persoane

09 Octombrie 2024 | 131

La 09 octombrie 2024, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a pronunțat sentința de condamnare a două persoane:

un fost ministru al Ministerului Tineretului și Sportului, în baza art.328 alin.(2) lit.a) din Codul penal, „Săvârșirea de către o persoană cu demnitate publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice”.

și un fost director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naţionale de comiterea infracțiunii prevăzute la art.art.324 alin.(5) lit.a) Cod penal „corupere pasivă, după semnele: pretinderea, primirea, personal, de către o persoană publică de bunuri, ce nu i se cuvin, pentru sine, pentru a îndeplini, grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia, acțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari” și art.42 alin.(3), art.328 alin.(2) lit.a) din Codul penal, ”Săvârșirea de către o persoană cu demnitate publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice”.

Persoanele au fost deferite justiției pentru faptul, că în anul 2015 a fost încheiat contractul de societate civilă, contrar prevederilor Legii nr.91-XVI din 05.04.2007 privind terenurile proprietate publică și delimitarea lor, care prevede doar ,,modalitatea de concesionare, arendare și locațiune a terenurilor din domeniul public”. Contractul tripartit a fost confirmat prin semnare și parafare de către părți, precum și de ex-ministru al Ministerului Tineretului şi Sportului, fostul director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naţionale și un agent economic. Ulterior contractul a fost înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial.

Astfel, potrivit sentinței, instanța de judecată a încetat procesul penal, în legătură cu intervenirea termenului de prescripție.

Acțiunea civilă formulată de Centrul Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naţionale a fost admisă în parte și s-a dispus încasarea sumei de 95347,75 lei, cu titlu de prejudiciu material cauzat prin infracțiune.

La fel, instanța de judecată l-a recunoscut vinovat pe fostul director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naţionale de comiterea infracțiunii prevăzute la art.324 alin.(5) lit.a) Cod penal.

Instanța de judecată a constatat comiterea infracțiunii de coruperea pasivă, și anume prin pretinderea și acceptarea personal a sumei de 200 000euro, sumă de bani care a constituit un contraechivalent al conduitei pe care fostul director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naţionale s-a angajat să o adopte, și anume să semneze contractul de societate civilă.

Pentru coruperea pasivă comisă, fostul director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naţionale a fost condamnat la pedeapsa penală sub formă de 7 ani închisoare, cu amendă în mărime de 8000 unităţi convenţionale, ceea ce constituie 160 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de la 10 ani.

S-a dispus confiscarea de la fostul director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naţionale cu trecerea în folosul statului a sumei de 200 000  euro, convertiți în moneda națională, cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data executări sentinței – ca bani rezultați din infracțiune. A fost menținut sechestrul aplicat, în vederea garantării executării  acțiunii civile.

Cauza menționată s-a aflat în examinare la Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) din data de 07 iulie 2023 până la 09 octombrie 2024, în perioada de referință fiind desfășurate 28 ședințe de judecată. În ședința de judecată inculpații vina în comiterea infracțiunilor imputate nu a recunoscut și a pledat pentru examinarea cauzei în procedura generală.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani).

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.