A A A

Sentința de condamnare a unei persoane

29 Noiembrie 2024 | 61

Prin Sentința pronunțată la data de 29 noiembrie 2024, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a condamnat administratorul unei Societăți cu Răspundere Limitată, în baza art.art.45, 243 alin. (3) lit. b) din Codul penal, pentru spălarea de bani în sumă de 1 300 000 lei, la data de 28.12.2011.

Administratorului Societății i-a fost imputat că, la 28.12.2011, prin intermediul SRL „xxxx”, a convertit și a transferat bani, în sumă de 1 300 000 lei, despre care știa că constituie venituri ilicite, ce au fost dobândite prin escrocherie de la SA „Banca de Economii”, de către factori de decizie și beneficiari efectivi ai SRL „xxxxxxxxxx” și care au fost transferați după obținere de către SRL „xxxxxx”, mai întâi la SRL „xxxxx”, apoi de la ultima către SRL „xxxxxxx”, apoi de la ultima către o persoană în privința căreia cauza a fost disjungată într-o procedură separată, acțiuni care au fost săvârșite, în scopul de a tăinui și deghiza originea ilicită a banilor indicați supra și de a ajuta persoanele implicate în comiterea infracțiunii principale, de a se sustrage de la consecințele juridice ale acestor acțiuni. Acțiunile în cauză, au fost comise în participație complexă, în coautorat, cu persoanele implicate în activitățile descrise supra.

Cauza menționată s-a aflat în examinare din 05 august 2024 până la 29 noiembrie 2024.

Instanța de judecată l-a recunoscut vinovat pe administratorul societății pentru – spălarea banilor, adică, convertirea și transferul bunurilor de către o persoană care știe că acestea constituie venituri ilicite, în scopul de a tăinui și de a deghiza originea ilicită a bunurilor, de a ajuta orice persoană, implicată în comiterea infracțiunii principale, de a se sustrage de la consecințele juridice ale acestor acțiuni, fapte săvârșite de mai multe persoane prin participație complexă în calitate de coautor, în proporții deosebit de mari.

În baza art.art.45, 243 alin. (3) lit. b) din Codul penal, acesta a fost sancționat cu pedeapsa închisorii pe un termen de 6 ani 6 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis. La fel, inculpatului i-a fost aplicată măsura preventivă arestarea preventivă, în scopul asigurării executării sentinței, acesta fiind reținut din sala de judecată.

În temeiul art.106 alin.(1) și alin. (2) lit. f) Cod penal, contravaloarea sumei de 1 300 000 (unu milion trei sute mii) lei, care constituie bunurile convertite integral din bunurile rezultate din săvârșirea infracțiunii principale, au fost confiscate de la inculpat, în mod solidar cu persoanele participante la infracțiunea de spălare a banilor în sumă de 1 300 000 lei, în privința cărora cauzele penale se examinează în proceduri separate.

Prin aceeași sentință, a fost achitată o altă persoană, care se învinuia că a acționat împreună cu administratorul societății în calitate de pretins beneficiar al acesteia. Soluția de achitare s-a întemeiat pe motivul – fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Astfel, instanța de judecată a constatat insuficiența mijloacelor de probă care să confirme implicarea celei dea doua persoane în săvârșirea infracțiunii, atât timp cât poziția acuzării de stat în acest sens s-a întemeiat doar pe declarațiile administratorului societății și care nu au fost susținute prin nici o altă probă, fiind imposibilă înlăturarea dubiilor privind vinovăția acestuia.

Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani).

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.