

La 15 și 16 octombrie 2025, reprezentanți ai Judecătoriei Chișinău au participat la activitatea intitulată „Promovarea voluntariatului în instanțele de judecată”, organizată de Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, în cadrul programului „Zilele Juristului 2025”.
Evenimentul a oferit studenților oportunitatea de a afla mai multe despre activitatea instanțelor de judecată, rolul grefierilor și al judecătorilor în sistemul judiciar, precum și despre posibilitățile de implicare în activități de voluntariat și stagii de practică în cadrul Judecătoriei Chișinău.
În deschiderea activității, prof. univ. dr. Sergiu Băieșu, Decanul Facultății de Drept, a adresat un mesaj de salut participanților, subliniind importanța colaborării dintre mediul academic și instituțiile judiciare în procesul de formare a viitorilor juriști.
Judecătorii Ion Chirtoacă, Natalia Russu, Georgeta Grozav și Alexandru Mardari au împărtășit studenților din experiența lor profesională, vorbind despre parcursul în sistemul judiciar, provocările profesiei și valorile care definesc misiunea judecătorului.
De asemenea, Natalia Pantea, șefa Secretariatului Judecătoriei Chișinău, împreună cu Rodica Berdilo și Elena Fliurță, șefe adjuncte, au prezentat modul de organizare a activității instanței, oportunitățile de voluntariat și stagiile de practică oferite studenților Facultății de Drept.
Discuțiile au fost moderate de lect. univ. Natalia Gavrilenco, prodecan al Facultății de Drept, care a facilitat un dialog interactiv între studenți și invitații din cadrul instanței.
În încheiere, Natalia Jurminschi, responsabilă de comunicare și relații publice a Judecătoriei Chișinău, a adresat studenților invitația de a vizita instanța pe 24 octombrie 2025, la evenimentul „Ziua Ușilor Deschise”, organizat cu prilejul „Zilei Europene a Justiției Civile”.
Prin astfel de activități, Judecătoria Chișinău își reafirmă angajamentul de a promova transparența, educația juridică și implicarea tinerilor în viața judiciară. Colaborarea constantă cu mediul universitar contribuie la formarea unei noi generații de profesioniști ai dreptului, orientați spre integritate, responsabilitate și respect față de valorile justiției.