A A A

Comunicat sentința în privința unei persoane

27 Ianuarie 2026 | 96

La data de 27 ianuarie 2026, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a pronunțat sentința în cauza penală în care este vizat Țuțu Constantin.

În ședința de judecată, cât și la faza urmăririi penale inculpatul nu și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 190 alin. (5), art. 326 alin. (3) lit. a), art. 330/2 alin. (2), art. 352/1 alin. (2), art. 352/1 alin. (2) din Codul Penal, astfel, instanța de judecată a dispus examinarea cauzei penale în procedură generală.

Prin hotărârea pronunțată, instanța a decis următoarele:

Achitarea lui Țuțu Constantin de învinuirea privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 330/2 alin. (2) din Codul penal (Îmbogăţirea ilicită), pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Reabilitarea inculpatului în partea ce vizează acuzația formulată în baza art. 330/2 alin. (2) din Codul penal, cu revocarea tuturor măsurilor de constrângere aplicate în această parte.

Recunoașterea vinovăției lui Țuțu Constantin în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 352/1 alin. (2) din Codul penal (Falsul în declaraţii), cu liberarea de pedeapsă, în temeiul art. 60 alin. (1) lit. a) Cod penal, ca urmare a expirării termenului de prescripție a tragerii la răspundere penală.

Recunoașterea vinovăției lui Țuțu Constantin în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) din Codul penal (în redacția Legii nr. 136 din 06.06.2024) – Escrocheria, aplicându-i o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 7 (șapte) ani cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 9000 de unități convenționale, ceea ce constituie echivalentul a 450 000 (patru sute cincizeci mii) lei, cu privarea de dreptul de a exercita funcții publice și de demnitate publică pe un termen de 5 (cinci) ani.

Recunoașterea vinovăției lui Țuțu Constantin, în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (3) lit. a) din Codul Penal (în redacția legii penale în vigoare la data comiterii faptei) – Traficul de influență, aplicându-i pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) ani cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 84 alin. (1) din Codul penal, s-a stabilit lui Țuțu Constantin, o pedeapsă definitivă, pentru concurs de infracțiuni prin cumul parțial al pedepselor aplicate, o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 8 (opt) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 9000 de unități convenționale, ceea ce constituie echivalentul a 450 000 (patru sute cincizeci mii) lei, cu privarea de dreptul de a exercita funcții publice și de demnitate publică pe un termen de 5 (cinci) ani.

Pedeapsa sub formă de închisoare, aplicată lui Țuțu Constantin, se calculează din data de 27 ianuarie 2026 și s-a aplicat arestul preventiv până la rămânerea definitivă a sentinței.

S-a încasat de la inculpat în beneficiul părții vătămate suma de 2 000 Euro, cu titlu de prejudiciu material.

Conform art. 106 alin. (2) lit. b) din Codul Penal, s-a confiscat de la Țuțu Constantin, în beneficiul statului suma de 2 000 (două mii) Euro, cu titlu de mijloace bănești rezultate din activitate infracțională.

În scopul garantării executării acțiunii civile și a aplicării confiscării speciale a bunurilor rezultate din activitate infracțională, s-a menținut sechestrul aplicat asupra terenului pentru construcții cu suprafața de 0,752 ha și asupra casei de locuit cu suprafața de 302,5 m², amplasate în mun. Chișinău; inclusiv, în privința mijloacelor bănești, în limita sumei de 600.000 lei din contul bancar, ce aparțin cu drept de proprietate inculpatului.

Sentința cu drept de atac în ordine de apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Centru, prin intermediul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Sentința poate fi consultată pe portalul instanțelor judecătorești, la rubrica „Hotărârile instanței”, adresa: https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/MzdmMTBlNmQtNzQ3MC00MDRhLTg4OWMtYTVkYzlkNWE1MDFi

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă