A A A

Sentință de condamnare

09 Iulie 2026 | 45

La data de 02 iulie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare a lui PC, în baza art. 30, 42 alin. (5), 45 și 1812 alin. (5) din Codul penal, pentru complicitate, în cadrul unei participații complexe, la săvârșirea infracțiunii de acceptare cu bună știință a finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat, în formă prelungită.

Inculpatului PC a fost diferit justiției pentru fapta că, în calitate de președinte al oficiului teritorial Briceni al Partidului Politic „Şor”, acționând în interesele formațiunii politice indicate, prin acțiunile sale de complicitate a asigurat acceptarea cu bună știință a finanțării Partidului Politic „Șor”, cu mijloace bănești din partea grupului criminal organizat condus de numitul Șor Ilan, destinate finanțării activităților Partidului Politic „Șor”, inclusiv a oficiului teritorial Briceni, recepționând, păstrând, tăinuind și gestionând mijloacele bănești, destinate activității oficiului teritorial Briceni al Partidului Politic „Șor”, în sumă totală de 1 815 271,26 lei, care au fost integrate în activitatea şi întreținerea partidului, în scopul promovării şi realizării intereselor Partidului Politic „Șor” pe arena politică din Republica Moldova.

Cauza penală s-a aflat în examinare din 22 decembrie 2025 până la 02 iulie 2026, în procedura unui judecător specializat în examinarea cauzelor de corupție și a celor conexe, perioadă în care au avut loc 25 ședințe de judecată, în cadrul cărora a avut loc examinarea cauzei penale și pronunțarea sentinței.

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 02 iulie2026, inculpatul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolele art. 30, 42 alin. (5), 45 și 181² alin. (5) din Codul penal (în vigoare la data comiterii faptei) şi i s-a stabilit în baza acestei norme o pedeapsă principală sub formă de închisoare pe un termen de 4 (patru) ani, cu executarea pedepsei stabilite în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și a exercita activitatea de administrare și gestionare financiară a partidelor politice, pe o durată de 4 (patru) ani.

Potrivit art. 88 alin. (3) din Codul penal, s-a dispus includerea în acest termen perioada de timp cât inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv în prezenta cauză penală din data de 20 octombrie2022 până la 09 noiembrie 2022.

Termenul executării pedepsei cu închisoarea în privința lui PC se va calcula din momentul reținerii acestuia.

Termenul executării pedepsei complementare obligatorii sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții și a exercita activitatea de administrare și gestionare financiară a partidelor politice se va calcula din momentul executării pedepsei principale sub formă de închisoare.

S-a înlocuit măsura preventivă aplicată lui PC prin încheierea din 20 martie 2026 și prelungită la 18 mai 2026, sub formă de obligarea de a nu părăsi țara, cu măsura preventivă – arest preventiv din momentul pronunțării sentinței, până la rămânerea definitivă a sentinței.

S-a dispus confiscarea din contul lui PC în beneficiul statului suma de 1 815 271,26 (un milion opt sute cincisprezece mii două sute șaptezeci și unu) lei, cu titlu de mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii, urmând ca la punerea în executare, să se țină cont de concurența sumelor încasate în beneficiul statului cu acest titlu, de la alte persoane care au participat la comiterea infracțiunii.

În scopul asigurării confiscării speciale, s-a menținut sechestrul autorizat prin încheierea și mandatul judecătoresc ale Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 25 aprilie 2023, în privința unității de transport xxxx, cu prețul mediu de piață de 34 483,27 MDL (avizul consultativ al specialistului ARBI nr. 218 din 10.04.2023) și a unității de transport xxxx, cu prețul mediu de piață de 127 322,88 MDL (avizul consultativ al specialistului ARBI nr. 162 din 27.03.2023).

Sentința cu drept de atac în ordine de apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Centru, prin intermediul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.