A A A

Sentința într-o cauză penală ce vizează fapte de corupere pasivă

13 Octombrie 2026 | 55

Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), la data de 12 octombrie 2026, a pronunțat sentința într-o cauză penală ce vizează fapte de corupere pasivă imputate mai multor persoane.

Potrivit constatărilor instanței, cauza a vizat pretinderea, acceptarea și primirea unor mijloace bănești de către angajați vamali, în schimbul favorizării trecerii unor mărfuri peste frontiera vamală, prin diminuarea plăților vamale și fără efectuarea controlului vamal obligatoriu în volumul cuvenit.

În urma examinării probelor administrate și cercetate în ședința de judecată, instanța a pronunțat soluții diferențiate în privința persoanelor inculpate, în funcție de circumstanțele fiecărui episod și de probele prezentate.

În privința mai multor inculpați, instanța a constatat vinovăția pentru infracțiunea de corupere pasivă, prevăzută de art. 324 alin. (1) din Codul penal, în redacția în vigoare la data pronunțării sentinței. Având în vedere expirarea termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere penală, aceștia au fost liberați de pedeapsă penală, fără stabilirea unei pedepse.

Totodată, în privința altor inculpați, instanța a dispus achitarea, reținând că faptele imputate nu întrunesc elementele infracțiunii.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.

Sentința poate fi consultată pe pagina web a Judecătoriei Chișinău, accesând următorul link:

 https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/ZTY2MmY0N2ItNjg5ZS00YzllLWFhZTUtNzAwMWNjYjYzMzk3

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.